Subway ride

Acum cateva zile am mers cu metroul, si iata ce am invatat din aceasta calatorie:
- metroul are un miros specific, de fum, amestecat cu praf si cu miros de haine vechi;
- toata populatia Romaniei se hraneste cu covrigi: bunicii rontaie uscaturile prin proteza, copiii umbla cu ei in buzunarul rucsacului, corporatistii alearga cu o punga cu caserola de mancare intr-o mana si cu un covrig urias in alta; covrigarii afara, covrigarii inauntru, cozi uriase la toate. Mai lipsesc covrigariile de pe peron sau chiar din metrou. Care-i treaba cu covrigii astia?!?
- 90% dintre cei din metrou citesc Libertatea sau Ring; doar un domn mai in varsta citea Jurnalul National - un articol despre Ariel Sharon si coma lui de 7 ani. Jos palaria, Mister! (sau bereta, in cazul meu). 10% citesc carti;
- intotdeauna sunt prea putine scaune si prea multi oameni care doresc sa se aseze pe aceste scaune - e ca la jocul ala: Last one standing :-).
- se poate citi foarte bine si in picioare, chiar si atunci cand porti tocuri;
- cand la urcarea in metrou o fetita aluneca cu piciorul in spatiul dintre tren si peron, toti cei dinauntru se uita la ea ca oile, cei care urca in metrou o ocolesc sau o sar, asta in timp ce bunica ei (presupun) se chinuie sa o extraga din gaura respectiva cu o mana, pentru ca cealalta e incarca de plase. Eu imi scap cartea si o apuc de cealalta mana si reusim sa o ridicam si sa o tragem in tren (probabil in cateva zeci de secunde, dar atunci mi s-au parut zeci de minute), in timp ce in cap mi se desfasoara scenarii terifiante. Habar n-am daca usile alea au senzori sau daca metroul ar fi pornit cu ea prinsa acolo, si nici nu vreau sa ma gandesc la asta;
- daca la o iesire sunt 3 scari normale si una rulanta, 99% se bulucesc pe scara rulanta;
- 80% dintre calatorii cu metroul au incaltarile murdare de noroi uscat, chiar daca afara nu mai este de mult noroi. Hai sa ne curatam pantofii cand plecam de acasa, people! (ideal cand ajungem, de fapt).
Ca sa nu fiu inteleasa gresit, nu am nici o problema in a merge cu metroul - am mers 6 ani de zile numai cu mijlocul acesta de transport si cateodata e util (pe viscol, de exemplu). Doar ca mi s-au parut amuzante lucrurile pe care le-am impartasit mai sus (mai putin cel cu fetita).
Revin cu o reteta de cookies foarte sanatoase, numai buna de inlocuit covrigii aia oribili!

My lighthouse is gone

Acum cateva zile am primit o veste proasta. Farul meu, farul copilariei mele, farul pe care il am in sute de poze si pe care il zaream de la distanta cand ma apropiam, si imi arata ca acolo e acasa, farul care ma facea sa ma simt in siguranta cand invatam sa inot, farul pe care visam sa il cumpar la pensie, sa ma mut in el si sa il transform intr-o locuinta sau restaurant, farul asta nu mai este - s-a prabusit in mare. 

Desi nu mai era functional de foarte multi ani, farul asta mi-a ramas in suflet. Stiam de ceva vreme ca alunecarile de teren din zona s-au agravat, am vazut semnele anul trecut, insa nu imi imaginam ca lucrurile se vor precipita atat de repede...Ma gandeam ca autoritatile vor face ceva, farul asta era monument istoric...

Cand am primit vestea de la sora mea m-am simtit ca atunci cand aveam vreo 15 ani, iar la inceputul unei veri ne-am dus in satul bunicilor si am vrut sa mergem ca de obicei pe o mica plaja langa care era de cand ne stiam o mica padurice...si atunci am descoperit ca padurea fusese taiata TOATA, din toti copacii nu mai ramasesera decat niste cioturi...am plans atunci amandoua, sub soarele dogoritor, cu genunchii in nisipul care ardea, cu sunetul valurilor care parca plangeau si ele disparitia padurii.

Nu ma mai mira faptul ca pamantul o ia la vale, in conditiile in care noi ne batem joc de fiecare petec impadurit care ne-a mai ramas...ceea ce ma mira este ca nimeni nu realizeaza ca pierdem lucruri importante pentru noi toti, din nepasare...

Nu stiu daca o sa mai am curaj sa merg acolo la vara, la casa goala deja de mult timp, si ea in pericol de alunecare, si sa vad povarnisul gaunos, cu farul meu facut bucati la baza. 

Farul asta vreau sa il pastrez intreg in amintirile mele, sa il tin inchis in inima mea pana in ziua cand le voi povesti copiilor mei istorioare din vremuri mult apuse, cu fete slabanoage cu marea in sange si pielea arsa de soare, si faruri care se inaltau falnice pe coasta Marii Negre.    

Vise

Visez mult si intens de cand ma stiu. Mai multe vise pe noapte, cu detalii, culori, simple sau genul de vis in vis - in care visez ca ma trezesc si o iau de la capat - tot tacamul.
Cosmarurile reprezinta cam 70% dintre visele mele.
Cel mai des visez ca ma loveste tatal meu. Tatal meu nu m-a lovit niciodata in viata reala.
Apoi visez ca ma bate crunt fostul sot, dar crunt, cu lovituri pe care le simt pana in adancul oaselor, cu sange pe care il vad ca zboara pe pereti. Nici el nu m-a agresat niciodata, nici macar verbal, cu atat mai putin fizic.
Apoi mai sunt visele - si ele multe la numar, in care visez ca imi pierd dintii - fie imi cad, fie mi se rup, fie imi sunt smulsi de primele 2 persoane de care pomeneam mai sus.
Restul de 30% din vise - cele pozitive - sunt vise cu insule zburatore, avioane si OZN-uri :-), sau visul repetitiv pe care il am de multa, multa vreme - cu mine mergand pe o strada cu piatra cubica si cu garduri vii, o strada care imi este extrem de familiara in vis. Strada pe care bineinteles ca nu am fost in viata reala...
Am avut o saptamana grea...nu imi doresc decat sa inchid telefonul, sa dorm si sa visez frumos.

When in Vienna...

Marti seara am ajuns la aeroport cam devreme, dar Blue Eyes era deja acolo - ca intotdeauna, si oriunde, e primul care vine. Punctualitatea lui e chiar enervanta cateodata... Il scanez dintr-o privire - camasa crisp cu dungi fine bleu, si sweater cu nasturi mari, de un mov inchis, pantaloni casual - soarbe cu inghitituri mici dintr-un expresso scurt si face ultimele ajustari la una dintre cele 2 prezentari pe care le va sustine. Ii zambesc cand ma asez langa el, si imi aduce un ceai verde - stie ca nu beau cafea.

Peste 2 ore suntem deja imbarcati si il vad agitat...apoi imi amintesc care are aviophobia. E prima oara cand zburam impreuna si nu stiu cum o sa se manifeste...imi zambeste crispat si isi lipeste capul de spatarul scaunului, cu ochii inchisi. Ne pregatim sa decolam si ii vad mana inclestata pe bratul dintre scaunele noastre. Eu iubesc senzatia de gol in stomac pe care mi-o da zborul, insa agitatia lui incepe sa ma agite si pe mine, asa ca incep sa turui despre orice subiect imi vine in minte - si eu nu sunt o persoana care vorbeste mult si degeaba :-). Dar acum il intreb o mie de lucruri - despre colegii nostri din Vienna, despre prezentarile lui, despre prezentarea mea, despre animalele pe care le-am avut fiecare, cum au murit, despre cartile citite, despre Cirque du Soleil :-), despre ultimele filme vazute, si tocmai cand ii povestesc cu patos finalul lui "El secreto de sus ojos", realizez ca suntem deja in aer de cateva minute si el pare mai relaxat. Totusi, cere un whiskey pentru el si vin rosu pentru mine, apoi imi atinge mana si imi sopteste la ureche: "Stiu ce incerci sa faci si apreciez, chiar ma ajuta". Ii zambesc din nou si ma afund in scaunul meu, incercand sa atipesc putin. 

Cand ma trezesc, ochii lui sunt pironiti pe mine...what is this guy thinking??

La Vienna este frig, extrem de frig, atat de frig incat a 2-a zi imi cumpar un pulovar gros, si un sal pufos de care nu ma mai despart 3 zile. Ziua nu avem pauze mai mari de 10 minute, seara mergem cu colegii la cina si apoi in club (n-am putut sa ma fofilez de mersul in club...), reusesc sa dorm doar 3 ore pe noapte, oboseala se acumuleaza. 

In prima seara, dupa cateva pahare de vin, Blue Eyes devine awfully friendly, cum se intampla de fiecare data...sare ca un dulau la gatul oricui se apropie de mine, ma protejeaza, se asigura ca sunt imbracata suficient de gros, ma trimite inapoi in camera sa imi schimb pantofii cu toc cui cu care am stat prin hotel cu cizmele mai calduroase, he's being very bossy and protective. Nu ma scapa din ochi nici o clipa, eu dansez cu o parte din colegi, cu el nu pot, pur si simplu nu pot sa ma simt in largul meu dansand cu el...

Si la fel ca la ultimul eveniment, la un moment dat renunta la controlul de sine, ma ia de mana din mijlocul unei conversatii, si ma duce pe ringul de dans. "Iarasi nu dansezi cu mine?", imi suiera printre dinti, in timp ce se lipeste tot de mine, cu o mana ma strange de talie si cu cealalta imi desface degetele mainii drepte, pentru a si le strecura pe ale lui printre ele, intr-un mod electrizant. Hell, asa ar trebui sa danseze seful cu tine? For sure not...

Ma uit la cei care danseaza in jurul nostru si este o distanta de cel putin 20 cm intre ei, in timp ce noi suntem imbratisati de-a dreptul...Incerc sa imi pastrez mintea limpede si sa imi amintesc ca are o iubita care il asteapta acasa si eu n-as putea in vecii vecilor sa am distrugerea unei relatii pe constiinta (pentru ca stiu cum e sa fii on the other side...), plus ca I really don't need this kind of mess at work...Dansul se termina, el imi saruta mana si imi multumeste, in timp ce ma priveste cu ochii lui schimbatori, care acum au devenit albastru inchis...

Vreau sa nu mai vad ochii astia, vreau sa ma intorc la hotel si sa dorm pana mi-i scot din minte. Ii spun ca plec, fiindca sunt obosita, si imi raspunde pe acelasi ton autoritar ca nu plec nicaieri singura. Il roaga pe un alt coleg sa ma conduca si dupa ce ii spune de 2 ori sa aiba grija de mine, plec infasurata in paltonul meu de printesa si in salul alb pufos vienez, pasind in tacere alaturi de colegul meu austriac, si doar zgomotul tocurilor mele se mai aude pe piatra cubica.

A doua zi dimineata, Blue Eyes ma ignora complet la micul dejun si imi evita privirea. Intru in sala de conferinte si ma asez pe un scaun pe ultimul rand, cu laptopul in brate, nervoasa pe mine si pe intreaga situatie. Intra si el, dar nu se aseaza nicaieri, se foieste in picioare undeva in spatele meu, plimbandu-se cu mainile incrucisate pe piept si ii simt privirea patrunzatoare in ceafa. Dupa cateva zeci de minute in care ma chinui sa ma concentrez la ce lucrez, se apropie si imi sugereaza o mica modificare...mda, bineinteles ca esti cu ochii pe tot ce fac...

Ii dau dreptate, si ma intreaba daca m-am odihnit suficient. Ii spun ca aproximativ, iar el imi raspunde ca nu a prins decat 2 ore de somn si a baut deja 2 cafele...Bineinteles ca se lamenteaza, prezentarile lui decurg brici, ca intotdeauna, chiar si cu alcool in sange.

A doua seara o lasa mai moale, dansam din nou, dar nu imbratisati de parca ar fi ultima zi de pe pamant si noi ultimii doi supravietuitori...Imi sopteste la ureche: "Ce-mi faci tu mie, Eva?", dar nu mai asteapta raspuns (care oricum nu ar fi venit), imi saruta din nou mana drept multumire pentru dans si merge la culcare.

Luni cand ne vom revedea la birou el va redeveni his usual over-demanding bossy self si eu my usual cold professional self...

  

 
 

Hai sa invatam niste gramatica...

...inainte sa dam astfel de sms-uri (mai ales unei persoane pe care doar am cunoscut-o): "Vrei sa vi pe la mine...?" Huge turn off...Deci nu.

Dinner

Apreciez un barbat care face un efort sa gateasca pentru o femeie. Chiar daca arde usturoiul pana devine amar, uita sa puna sare si zapaceste pastele pana devin din al dente - fra i denti :-). Il apreciez atat de tare incat imi scot botinele cu toc si paltonul de printesa si ii spal mormanul de vase din chiuveta cat el isi face de cap cu 2 portii de paste.

Apoi rad mult parmezan peste ele, ca sa le pot inghiti, si ii laud talentele de bucatar exceptional. Cina se transforma fara intentie in una la lumina lumanarilor, cand se intrerupe curentul - lucru care se pare ca se intampla destul de des in aceasta zona much worshiped. Sorb amuzata din paharul meu de vin rosu pana ce partenerul meu de cina face o magie si scoate niste lumanari.

Doua ore mai tarziu, eu sunt deja ametita de la unicul pahar de vin (deh, lipsa antrenamentului), si puseul de revenire la viata a electricitatii ne intrupe conversatia devenita deja intima. Tocmai la timp, cavalerul meu devenise ireal de frumos la lumina lumanarilor - mmm, just good enough to eat.

Trebuie sa ajung acasa pentru a-mi face bagajele (ca de obicei, pe ultima suta de metri), pentru ca a doua zi plec in cel mai friguros oras din Europa (nu statistic, ci pe baza experientei proprii). Frumuselul se ofera sa ma conduca acasa, si frigul de afara si stilul lui de a conduce (show-off) ma trezesc si imi amintesc ca nu are decat 25 de ani...Bine macar ca nu face remarci stupide cand imi cuplez centura de siguranta...

Seat belt issue

Eu am o mica obsesie cu centura de siguranta. Bine, cu siguranta in general, si cum centura e un mijloc de sporire a acesteia, cu atat mai bine. Imi pun centura imediat ce sar la volan, fie ca merg pe stradute, pe bulevarde sau pe autostrazi, fie ca sunt in oras si in afara (am vazut ca multi au teoria asta - nu port centura decat in afara orasului, ca si asa in interiorul lui mai mult stau, decat merg). Sau daca mi se urca cineva in dreapta, prima chestie pe care i-o zic este sa isi puna centura. In fine, nu despre asta vreau sa scriu acum.

Ceea ce nu inteleg eu este de ce unii oameni se ofuscheaza atat de tare cand te urci la ei in masina si iti pui centura de siguranta. Adica, exista persoane care au impresia ca daca tu iti pui centura cand mergi cu ei, consideri ca sofeaza prost.

Mi s-a intamplat chestia asta cu un coleg, care m-a privit dispretuitor si m-a intrebat: "Hah hah, de ce iti pui centura, ti-e frica de cum conduc"? Wtf? Habar n-am cum conduci, imi pun centura ca sa nu mor, prostule! Ca si daca esti tu as in sofat poate sa intre o alta masina in noi si sa te proiecteze pe tine prin parbriz, care esti prea smecher sa porti centura!

Alta faza. Am mers cu o prietena care vrea sa isi cumpere un apartament la niste vizionari cu o domnisoara - agent de vanzari de la o firma de imobiliare. Cu masina respectivei. Cand ma vede ca imi pun centura - "Vaaai, dar nu e nevoie sa va puneti centura, mergem doar pe stradute. Va dati seama la cate vizionari merg eu, sa tot stau sa imi pun centura si sa mi-o scot?" Sa mori tu, vezi cumva sa nu ti se umfle muschii la mana tot cupland si decupland centura!

In 2009, doi prieteni s-au rasturnat cu masina pe A2. Soferul era din categoria Smecher-care-conduc-prea-bine-ca-sa-imi-mai-pun-si-centura, pasagerul din dreapta in schimb o avea. Acesta din urma nu a suferit nici macar o zgarietura, in schimb primul a stat in spital 3 luni cu o comotie cerebrala, o mana si 2 coaste rupte (nu mai amintesc de numeroasele zgarieturi si contuzii), dupa ce a zburat prin parbriz direct in camp. I rest my case.