Men...

Eu si Y. am fost impreuna timp de 4 ani si ne-am incheiat relatia acum 6 ani. A fost relatia mea cea mai serioasa inainte sa il cunosc pe sotul meu. Partea buna e ca a fost singurul barbat din viata mea de pana acum, care nu m-a inselat. Partea proasta e ca relatia noastra a fost calduta, fara stoluri mari de fluturi. Ne doream lucruri diferite, ne-am despartit de comun acord, end of story. De atunci am pierdut legatura, stiam ca incepuse o relatie noua...

Acum cateva luni m-a cautat pe facebook si am schimbat vreo 2 vorbe despre vreme.

Aseara m-a sunat si mi-a spus cu vocea pierita ca el inca ma iubeste, ca m-a iubit in tot timpul asta, ca a fost un prost ca m-a lasat sa plec, ca a vazut nu stiu ce film si si-a amintit cum eram eu, cum eram noi, si ca ii e dor de asta...

Eu am tacut o vreme...nu am stiut ce sa ii raspund. Relatia asta mi se pare atat de departe...si vorbele lui nu au miscat nimic in sufletul meu. M-am intrebat in gand doar daca toate lucrurile din lumea asta se intampla prea tarziu...

L-am intrebat ce mai face iubita lui si mi-a spus, ca intamplator (!), ca e insarcinata cu copilul lor. Dar ca asta nu are nici o legatura cu ce mi-a spus...But of course...!Eu sunt Ileana Cosanzeana si tu nu esti deloc complet iresponsabil cand esti pus in fata unei schimbari importante din viata ta...

Astazi m-a sunat din nou sa imi spuna ca are drum prin zona unde am eu biroul si daca pot sa cobor sa imi dea o floare de 1 martie. I-am spus sa se duca sa ii dea floarea aia femeii care ii poarta copilul si care probabil ar fi foarte suparata daca ar afla ce face. End of story. Again. 

When in Vienna...

Marti seara am ajuns la aeroport cam devreme, dar Blue Eyes era deja acolo - ca intotdeauna, si oriunde, e primul care vine. Punctualitatea lui e chiar enervanta cateodata... Il scanez dintr-o privire - camasa crisp cu dungi fine bleu, si sweater cu nasturi mari, de un mov inchis, pantaloni casual - soarbe cu inghitituri mici dintr-un expresso scurt si face ultimele ajustari la una dintre cele 2 prezentari pe care le va sustine. Ii zambesc cand ma asez langa el, si imi aduce un ceai verde - stie ca nu beau cafea.

Peste 2 ore suntem deja imbarcati si il vad agitat...apoi imi amintesc care are aviophobia. E prima oara cand zburam impreuna si nu stiu cum o sa se manifeste...imi zambeste crispat si isi lipeste capul de spatarul scaunului, cu ochii inchisi. Ne pregatim sa decolam si ii vad mana inclestata pe bratul dintre scaunele noastre. Eu iubesc senzatia de gol in stomac pe care mi-o da zborul, insa agitatia lui incepe sa ma agite si pe mine, asa ca incep sa turui despre orice subiect imi vine in minte - si eu nu sunt o persoana care vorbeste mult si degeaba :-). Dar acum il intreb o mie de lucruri - despre colegii nostri din Vienna, despre prezentarile lui, despre prezentarea mea, despre animalele pe care le-am avut fiecare, cum au murit, despre cartile citite, despre Cirque du Soleil :-), despre ultimele filme vazute, si tocmai cand ii povestesc cu patos finalul lui "El secreto de sus ojos", realizez ca suntem deja in aer de cateva minute si el pare mai relaxat. Totusi, cere un whiskey pentru el si vin rosu pentru mine, apoi imi atinge mana si imi sopteste la ureche: "Stiu ce incerci sa faci si apreciez, chiar ma ajuta". Ii zambesc din nou si ma afund in scaunul meu, incercand sa atipesc putin. 

Cand ma trezesc, ochii lui sunt pironiti pe mine...what is this guy thinking??

La Vienna este frig, extrem de frig, atat de frig incat a 2-a zi imi cumpar un pulovar gros, si un sal pufos de care nu ma mai despart 3 zile. Ziua nu avem pauze mai mari de 10 minute, seara mergem cu colegii la cina si apoi in club (n-am putut sa ma fofilez de mersul in club...), reusesc sa dorm doar 3 ore pe noapte, oboseala se acumuleaza. 

In prima seara, dupa cateva pahare de vin, Blue Eyes devine awfully friendly, cum se intampla de fiecare data...sare ca un dulau la gatul oricui se apropie de mine, ma protejeaza, se asigura ca sunt imbracata suficient de gros, ma trimite inapoi in camera sa imi schimb pantofii cu toc cui cu care am stat prin hotel cu cizmele mai calduroase, he's being very bossy and protective. Nu ma scapa din ochi nici o clipa, eu dansez cu o parte din colegi, cu el nu pot, pur si simplu nu pot sa ma simt in largul meu dansand cu el...

Si la fel ca la ultimul eveniment, la un moment dat renunta la controlul de sine, ma ia de mana din mijlocul unei conversatii, si ma duce pe ringul de dans. "Iarasi nu dansezi cu mine?", imi suiera printre dinti, in timp ce se lipeste tot de mine, cu o mana ma strange de talie si cu cealalta imi desface degetele mainii drepte, pentru a si le strecura pe ale lui printre ele, intr-un mod electrizant. Hell, asa ar trebui sa danseze seful cu tine? For sure not...

Ma uit la cei care danseaza in jurul nostru si este o distanta de cel putin 20 cm intre ei, in timp ce noi suntem imbratisati de-a dreptul...Incerc sa imi pastrez mintea limpede si sa imi amintesc ca are o iubita care il asteapta acasa si eu n-as putea in vecii vecilor sa am distrugerea unei relatii pe constiinta (pentru ca stiu cum e sa fii on the other side...), plus ca I really don't need this kind of mess at work...Dansul se termina, el imi saruta mana si imi multumeste, in timp ce ma priveste cu ochii lui schimbatori, care acum au devenit albastru inchis...

Vreau sa nu mai vad ochii astia, vreau sa ma intorc la hotel si sa dorm pana mi-i scot din minte. Ii spun ca plec, fiindca sunt obosita, si imi raspunde pe acelasi ton autoritar ca nu plec nicaieri singura. Il roaga pe un alt coleg sa ma conduca si dupa ce ii spune de 2 ori sa aiba grija de mine, plec infasurata in paltonul meu de printesa si in salul alb pufos vienez, pasind in tacere alaturi de colegul meu austriac, si doar zgomotul tocurilor mele se mai aude pe piatra cubica.

A doua zi dimineata, Blue Eyes ma ignora complet la micul dejun si imi evita privirea. Intru in sala de conferinte si ma asez pe un scaun pe ultimul rand, cu laptopul in brate, nervoasa pe mine si pe intreaga situatie. Intra si el, dar nu se aseaza nicaieri, se foieste in picioare undeva in spatele meu, plimbandu-se cu mainile incrucisate pe piept si ii simt privirea patrunzatoare in ceafa. Dupa cateva zeci de minute in care ma chinui sa ma concentrez la ce lucrez, se apropie si imi sugereaza o mica modificare...mda, bineinteles ca esti cu ochii pe tot ce fac...

Ii dau dreptate, si ma intreaba daca m-am odihnit suficient. Ii spun ca aproximativ, iar el imi raspunde ca nu a prins decat 2 ore de somn si a baut deja 2 cafele...Bineinteles ca se lamenteaza, prezentarile lui decurg brici, ca intotdeauna, chiar si cu alcool in sange.

A doua seara o lasa mai moale, dansam din nou, dar nu imbratisati de parca ar fi ultima zi de pe pamant si noi ultimii doi supravietuitori...Imi sopteste la ureche: "Ce-mi faci tu mie, Eva?", dar nu mai asteapta raspuns (care oricum nu ar fi venit), imi saruta din nou mana drept multumire pentru dans si merge la culcare.

Luni cand ne vom revedea la birou el va redeveni his usual over-demanding bossy self si eu my usual cold professional self...

  

 
 

O societate de dezertori

Discutam aseara cu un amic, si imi spunea ca el nu se mai agita pentru femei, pentru ca nu a iesit nimic cu cele pentru care si-a dat interesul. Am observat ca multi barbati privesc femeile ca pe o investitie: am investit in ea efort, sentimente, bani - ca doar am scos-o o data la film si de 2 ori la masa! - si ROI-ul meu a fost 0, deci m-am invatat minte - data viitoare si investitia va fi 0, sau in cel mai fericit caz - mult mai mica.

Problematic este ca vad destul de des atitudinea asta in jurul meu, si am trait-o si pe propria piele in multe din fostele relatii. Barbati care renunta pur si simplu, fara nici un efort, la o relatie pentru care, cu cateva zile inainte, si-ar fi dat viata sau si-ar fi vandut sufletul diavolului. Cum poti sa renunti la ceva ce se presupune ca e important in viata ta, fara nici o lupta?

O prietena buna si-a luat bagajul acum o saptamana si si-a parasit sotul, care devenise prea indiferent cu ea. A sunat-o dupa doua zile - nu ca sa ii spuna sa vina inapoi, nu ca sa discute despre relatia lor, nici macar ca sa o intrebe de sanatate, ci ca sa afle unde pusese ea nu stiu ce lucru prin casa. Lovely, nu?

Femeile spun de multe ori "nu", nu ca ei sa spuna "ok", ci ca sa vada o schimbare, un minim efort, sa vada daca ei mai simt ceva, daca traiesc. Sunt atatea cupluri in amorteala, atatea relatii care se tarasc, atata lipsa de traire adevarata, de emotie, de pasiune! 

Mi-as dori sa vad mai multi barbati care se intorc pe geam, cand usa le este inchisa in fata. Mai multi barbati care nu fug cand relatia trece de la nivelul lovey-dovey la nivelul responsabilitati, probleme, sau heaven forbid, boala. Mai multi barbati care, macar pentru o zi, uita de orgoliul propriu si fac un gest frumos pentru o femeie care ii iubeste. Mai multi barbati care sunt siguri pe ei si pe ceea ce simt si mai putini barbati confuzi. Mai multi barbati maturi, si mai putini barbati sufocati de responsabilitatea aparuta subit - un copil, o casa, o familie. Mai multi barbati care stiu sa se bucure de etapa in care sunt, si mai putini care regreta vremurile apuse. Mai putini barbati care beau pana cad sub mese, si mai multi care stiu sa savureze cu adevarat un singur pahar de vin bun. Mai multi barbati care stiu sa isi exprime dorintele si pasiunea in cuvinte soptite incet, la ureche, in momente-cheie, si mai putini care fac aluzii sexuale ieftine. Mai multi barbati care sa aiba rabdare sa cunoasca cu adevarat femeia de langa ei. Mai multi barbati care stiu sa se bucure sincer de micile detalii ale vietii, pe care majoritatea le ignora. Mai exista barbati d-astia, sau am vazut eu prea multe filme...?

Povestea unei casnicii esuate

Intru pe usa, arunc poseta intr-un colt si cizmele in altul, si ma asez pe canapea cu laptopul in brate. Ultimele zile din decembrie au fost groaznic de aglomerate si cateodata mai trebuie sa lucrez si cand ajung acasa. Candva mi-am jurat ca nu o sa fac asta niciodata, dar nah - nu e ca si cum casa mea e plina de copii flamanzi si eu ii ignor. Asa ca nu ma deranjeaza sa fac asta din cand in cand.

Simt un obiect ascutit sub pernuta rosie si caut cu mana - dau de o cutie de parfum - un parfum care imi poarta numele. Whaaat? Nici nu stiam ca exista parfumul asta...si culmea, miroase pe placul meu (ceea ce e foarte dificil...). Ma bucur, ma intristez...

Fostul meu sot are cheia de la apartamentul meu si cateodata mai vine in timpul zilei si imi lasa dulciuri care stie ca imi plac sau tot felul de nimicuri. Si acum parfumul asta...O prietena m-a intrebat de ce mai face asta, daca totul intre noi s-a terminat si amandoi suntem constienti de asta. I-am raspuns aproape fara sa gandesc: "Fiindca se simte vinovat".

Intre mine si el intotdeauna a existat o usoara desincronizare, pe care am ignorat-o amandoi, pana s-a transformat intr-un elefant roz urias, care ne lua tot aerul din casa. Ne iubeam atat de mult si am crezut ca o sa trecem peste orice. Eu m-am transformat pe rand, din sotia perfecta, in sotia depresiva, apoi in sotia martira. Si dupa asta am zis stop.

E greu de sintetizat in cateva cuvinte toate nuantele relatiei dintre noi. Am avut o relatie frumoasa, m-a cerut in casatorie ca la carte, intr-un loc minunat, a urmat o nunta de poveste (si nu o spun doar fiindca a fost nunta mea), pana cand lucrurile dintre noi au scapat de sub control si s-au transformat intr-un tavalug urias, ca de zapada, care ne-a inghitit. Din unele puncte de vedere ne potrivim perfect, ne citim gandurile, luam decizii similare, ne comportam la fel, insa acum sunt constienta ca o anumita parte din el nu am cunoscut-o si nu o sa o cunosc niciodata. La ceva timp dupa ce ne-am despartit si am reusit sa avem o conversatie omeneasca, am realizat din ce imi spunea, ca el - sotul meu cel puternic si ambitios si critic - avea temeri si frici pe care si le ascunsese atat de bine, incat nu l-am banuit niciodata. De exemplu nu am stiut de teama lui de a zbura cu avionul - niciodata, dar niciodata nu mi-a aratat-o, a disimulat perfect. Si multe altele...

El intotdeauna a fost condus de dorinta de a avea cat mai mult succes in cariera si pe plan financiar si eu am incercat sa accept asta si sa il sustin, desi mereu m-am simtit pe locul doi. Eu imi doream sa petrecem cat mai mult timp impreuna, imi doream un copil...Vorbeam des despre asta si el spunea ca isi dorea aceleasi lucruri, insa dupa ce se simtea perfect implinit pe celalalt plan - cel al carierei. 

Demisia mea dintr-un loc de munca pe care nu il mai suportam a coincis cu o perioada in care el a trebuit sa calatoreasca foarte mult in interes de serviciu - si atunci au aparut certurile, reprosurile. Atunci ne-am racit foarte mult unul de altul si solutia pe care el a gasit-o...a fost sa ma insele. Perioada care a urmat nu vreau sa mi-o mai amintesc: am incercat sa il iert, am incercat sa refac relatia noastra distrusa, am incercat sa am din nou incredere in el, am urlat la parintii mei si le-am reprosat ca nu mi-au spus cat de greu o sa fie, i-am blestemat pe parintii lui divortati, mi-am varsat sufletul pe la psihologi, i-am cerut socoteala lui Dumnezeu, apoi m-am dus spasita la biserica si mi-am dorit sa adorm acolo, pe covoarele prafuite, si cand ma trezesc sa fiu bine. Slabisem 7 kilograme, ma zbura vantul pe strada si ajunsesem sa lesin de 2-3 ori pe saptamana. Si intr-o zi n-am mai putut, am simtit un declic in interiorul meu si am zis stop.

Mi-a fost greu sa imi imaginez viitorul fara el, sa realizez ca toate amintirile, pozele, lucrurile de la nunta pe care le pastram pentru nepoti acum sunt inutile. Am gresit amandoi, nu mi-am dorit sa devenim si noi o statistica, am zis ca noi o sa fim altfel...si am luptat pentru asta, dar viata mi-a aratat ca lucrurile nu ies intotdeauna cum vrem noi. Am invatat ca o relatie nu merge de la sine, trebuie lucrat permanent la ea, ca increderea si respectul sunt cheia, si o data pierdute, sunt greu de recastigat. Teoria o stim toti, practica ne omoara...

Acum suntem prieteni, vorbim zilnic, ne ajutam cu chestii minore. Sunt mai linistita ca in perioada aia, ma afund in munca mea si nu imi mai doresc nimic altceva. Stiu ca nu m-am vindecat 100%, but soon...

Cateodata sunt ingrijorata pentru el - ca mananca prostii, sau ca nu se odihneste suficient - si altadata imi doresc sa sufere, sa sufere cat am suferit si eu, sa vada cum e. Nu ma omor dupa nici una din starile astea, dar stiu ca o sa treaca la un moment dat.

Pana atunci, ne ridicam, ne scuturam de praf, viata merge inainte...

Visul unei nopti de iarna

29 decembrie. Aproximativ aceeasi gasca ca seara anterioara. Concertul unei artiste pe care eu personal nu prea o inteleg, intr-o cafenea (care se afla - unde altundeva? - decat in Centrul Vechi). Ne indreptam spre masa rezervata si reusesc sa ma impiedic de un scaun cu gratie - noroc cu Frumusel, ca ma prinde la timp. Ii ranjesc si, cand intorc privirea, zaresc ca in oglinda un ranjet familiar, la o alta masa - Mr. Fly! Fuck, ce cauta aici? Si apoi - fuck, lui ii place muzica asta? Pai da, la varsta lui, normal ca ii place, fac o glumita in sinea mea :-).

Mr. Fly are 37 de ani, propria companie, inteligenta peste medie, pasiuni periculoase, major mood swings, a high level of fuckedupness, o inclinatie pentru mesaje kinky & big commitment issues. Ridica paharul in semn de salut - this is so movie-like. Eu n-am pahar, abia acum comandam, asa ca ii flutur degetele - no way in hell nu ma duc eu la masa lui sa il salut. E intr-un grup marisor, sta langa o blonda, dar nu imi dau seama din gesturile lor daca sunt impreuna sau nu.

Nu pot decat sa ma bucur ca Frumusel se aseaza langa mine si discutam banalitati. Lucrurile s-au potrivit perfect.

Nu trece mult timp si soseste primul sms: "Nu mai sta pe scaunul ala de parca ai avea un bat infipt in fund". Ha! Da, stau dreapta, si ce? Doar stau toata ziua cocosata la birou, aici trebuie sa am prestanta :-). Nu-i raspund nimic.

"Cine e pretty boy?", vine urmatorul mesaj.

Aaah, deci a observat. Jubilez, zambesc si ii raspund: "Cine e blondy"?

"O amica veche", spune el. Amica my ass, gandesc.

Vin si bauturile noastre, urmate la scurta vreme de un alt sms: "Ce bei?".

"Limonada", raspund.

"Control freak", vine si replica lui (i-am spus candva ca nu beau alcool, pentru ca nu imi place sa pierd controlul).

Ii trimit o smiley face cu limba scoasa drept raspuns.

"Trebuie sa facem ceva cu sutienul ala", imi scrie iar. Whaaat?? Si abia apoi realizez ca o bretea de la sutien imi tot aluneca pe sub rochie si eu o ridic automat. Omul asta are ochi la ceafa???

Concertul ajunge pe la jumatate si eu ma cam plictisesc. Ma plictisesc cam multe lucruri in ultima vreme, gandesc cu tristete.

Hai sa ii mai scriu ceva. "Tie iti place cum canta tipa asta?"

"Vezi ca era un concert Smiley alaturi, cred ca ai gresit intrarea". Fuck you, spun in sinea mea. Culmea e ca mie chiar imi place Smiley :-)).

Chiar ii raspund: "Fuck you".

Raspunsul lui vine prompt: "Da, Doamne!"

Ok, indiferent ce am face, ajungem in aceeasi directie! Si stiu ca daca o sa pornesc pe drumul ala, o sa fiu so in over my head...Asa ca arunc telefonul in geanta si o las balta. In curand se termina si concertul si iesim, fara sa ma mai uit in directia lui. Nu are rost.

L.E. I-am trimis un sms pe 31 cu urari pentru noul an si nu mi-a raspuns. Asa ca m-am enervat si am sters toate mesajele de la el si soon o sa ii sterg si numarul.

S-a intamplat intr-o seara...

28 decembrie. Noapte friguroasa, iesire (IAR!!!) in una dintre carciumile din Centrul Vechi. Impreuna cu 2 amice si un amic - eu plictisita si fara chef, imaginandu-mi in detaliu ce scarbosenii face fumul care ma inconjoara in clipa cand patrunde in plamanii mei. 

Ni se alatura in curand 2 persoane pe care eu nu le cunosc - fratele uneia dintre amice - tall, dark and handsome - si un prieten de-al lui - neinteresant*. Il studiez pe Frumusel (cu coada ochiului, evident) - ingrijit, pulover asezat perfect pe o pereche de umeri bine facuti, fular dragut, ceas Doxa medium class (asta cu observatul ceasurilor am mostenit-o de la ex Hubbie), manusi de piele sexy as hell. Yumm. Singura mea problema e ca Frumuseii astia, din experienta mea, nu prea au nimic in cap. Plus ca nu cred in cuplurile in care barbatul e mai frumos ca femeia :-)).

Anyway, Frumuselul se pare ca stie sa deschida gura, vorbeste interesant si destul de arogant - conversatie generala de grup, si apoi conversatie particulara cu una dintre amice care se prelinge pe scaun langa el. Neinteresantul se baga in seama cu mine - just my luck. Ii zambesc frumos si dezinteresat si incep o discutie cu cealalta amica - sora Frumuselului. Amica prelinsa fuge la baie si Frumuselul se baga in conversatia noastra, ma intreaba cu ce ma ocup, bla bla. Vorbim ceva vreme si nu pot sa nu observ ca imi arunca priviri intense cu ochii lui negri, chiar si cand nu mi se adreseaza mie. Yumm...gandurile mele se duc un pic pe aratura :-). Deodata, se opreste si imi spune: "Vezi ca eu pot sa citesc ganduri". Mda, joaca bine. 

Ma cam inrosesc...Hell, sunt asa de evidenta? Fac pe serioasa si ma uit aiurea. Amica cea prelinsa si binevoitoare ii arunca: "Evei ii plac barbatii mai maturi, de 35 de ani". What the hell? Ma uit cu o spranceana ridicata la ea...Frumusel suiera printre dinti: "Mda, astia de 25 nu sunt asa interesanti". Fuck, he's only 25???? Arata si vorbeste mult mai matur. In fine, ce-am avut si ce-am pierdut...

Gasca merge in club, eu si Frumusel (culmea, se pare ca nici lui nu-i plac cluburile) ne retragem, fiecare pe drumul lui.

*Just to be politically correct, neinteresant = not my type :-)

 

Hai sa fim bine

Mi-am dorit la un moment dat sa am o viata interesanta. Acum as da dorinta asta la schimb pentru una legata de o viata linistita...

Dar am ales sa imi urmez drumul, sa merg mai departe, cu bune si rele. Trebuie sa iti doresti sa mergi mai departe, orice ar fi. Trebuie sa nu te lasi descurajat de esecuri, pentru ca ele fac parte din lungul si complexul sir de intamplari care inseamna viata. 

Sarbatorile nu sunt cea mai placuta perioada pentru persoanele care au lipsuri de orice fel - lipsa unei persoane alaturi, lipsa sanatatii, lipsuri financiare. Pentru ca toata agitatia aste te face sa te concentrezi pe lipsa ta si sa o simti si mai acut, ca o lama ascutita ca te impunge in coaste si din cand in cand te lasa fara suflare.

Hai sa trecem peste lucrurile care sunt dureroase, hai sa ignoram complet lucrurile care ne deranjeaza! Nu te obliga nimeni sa te gandesti la ele astazi. Focalizeaza-te pe ceea ce ai si make the best of it. 

• Evita sa deschizi dimineata TV-ul pe posturile de stiri romanesti - sa auzi ca se scumpeste curentul si ca a murit un copil calcat de tren nu te ajuta cu nimic. Curentul se va scumpi oricum si fara sa te mai gandesti tu cum o sa faci fata cheltuielilor cu cateva luni inainte, iar tragedii se intampla peste tot in lume. Gandeste-te cum sa treci podul cand ajungi in fata lui, nu cand esti la un km departare. Mai bine uita-te la un documentar interesant sau la un feel good movie, sau citeste o carte amuzanta.

• Nu asculta muzica de nici un fel - cel putin pentru o perioada.

• Daca ai prieteni, cheama-i la tine si jucati un joc interesant de grup, la o cana de punch sau de vin fiert. Astea din urma o sa te ameteasca fix cat sa poti rade din orice si iti vor ajuta somnul. Dar sub nici o forma nu exagera cu alcoolul, la final o sa fii si mai deprimat si o sa mai ai si fata buhaita.

• Dormi cat poti de mult - somnul vindeca. Daca nu poti dormi, incearca asta. Nu stiu daca e efectul Placebo, dar pe mine m-a ajutat - si e si pe baza de plante. Pentru o stare de bine, este bun si Magne B6.

• Nu te arunca in mancare si/sau in dulciuri. Nu vrei sa fii si deprimat(a) si gras(a) :-). Daca in schimb esti la extrema cealalta, si cand esti suparat(a) nu poti manca (ca mine), fa un efort si ia macar cate o lingurita dintr-un energizant pe baza de produse apicole (eu am alta marca luata din Plafar, insa toate sunt bune - important e ca toate ingredientele sa fie naturale). Cand o sa fii doar un pic mai bine, mananca legume si fructe, fa-ti o salata de patrunjel proaspat cu lamaie si ulei de masline. Si nu uita sa te hidratezi.

• Daca esti intr-o situatie in care trebuie sa iei o decizie de orice fel - nu te grabi. Take your time si alege varianta care te face sa te simti cel mai bine. Alege sa fii ok pe termen lung, este important.

• Nu trebuie sa fii puternic(a) in fiecare zi. Acorda-ti ragazul sa plangi sau sa te feel like crap, insa e important ca dupa fiecare mic pas inapoi sa faci doi inainte. Cu timpul, perioadele proaste vor fi din ce in ce mai rare, trust me.

• Nu te crampona de visuri, de oameni, de planuri. Drumul tau te poarta in directia in care trebuie sa mergi, nu te impotrivi. Asta nu inseamna ca trebuie sa cedezi usor sau sa nu lupti pentru lucrurile/persoanele in care crezi. Insa cand simti declicul care iti spune "stop", nu-l ignora.

• Nu face compromisuri prea mari, nu iti uita valorile si credintele, si mai ales nu renunta la ceea ce crezi, doar pentru a face pe plac cuiva sau pentru a capata o asa-zisa fericire de scurta durata. Nu te arunca in relatii despre care realizezi de la bun inceput ca sunt hopeless.

• Concentreaza-te pe tine si pe lucrurile care iti plac la tine. Invata sa te iubesti si sa iti accepti defectele. Fa tot posibilul sa fii the best that you can be. Daca esti femeie, ingrijeste-te - spala-ti parul, aplica-ti masti, scrub-uri, vopseste-ti unghiile in culori vibrante, fii tot timpul proaspat pensata si epilata. Nu te neglija doar fiindca treci printr-o perioada proasta - conteaza atat de mult fata pe care o vezi in oglinda dimineata! Da, vor fi si zile cand nu o sa ai chef sa te ridici din pat, insa nu iti face un obicei din asta.

• Fa ceva miscare, iesi la aer, du-te la o plimbare pe zapada.

• Incearca sa faci lucruri manuale - care sa te tina ocupat(a). Redecoreaza, repara ceva prin casa, picteaza, coase un nasture.

• Daca esti suficient de responsabil(a) si ai timp - ia-ti un animal, nimic nu se compara cu dragostea neconditionata a unui pet. Plus ca ingrijirea lui te va tine ocupat(a) cateva ore pe zi.

Si mai ales, nu inceta sa visezi cu ochii deschisi! Imagineaza-ti cat de bine o sa fii tu, vizualizeaza-te razand, vizualizeaza partenerul visurilor tale, familia pe care ti-o doresti, jobul visurilor tale, imagineaza-te traind viata pe care ti-o doresti. Crede-ma ca functioneaza! O sa fii bine!

Gata, ca o dau prea tare in personal development pe stil americanesc :-). 

Inspiratia pentru aceasta postare mi-a venit citind asta si asta. 

 

Game on

Orice relatie - fie ea sexuala, sau sentimentala - debuteaza ca un joc. Jocuri de genul: 

El: "Mi-a dat numarul de telefon, dar o sun abia peste 3 zile, sa nu creada ca sunt disperat".

Ea: "Hai sa il las sa sune de cel putin 2-3 ori pana ii raspund, sa nu creada ca eu n-am ce face decat sa ii astept telefonul!"

El: "O invit la cafea abia sambata, sa vada ce ocupat sunt eu in rest".

Ea: "Stai sa ma prefac ca imi verific agenda...mai bine ii zic ca nu pot sambata, ci duminica".

El: "Nu mi-a raspuns la telefon de 2 zile? Lasa, sa vezi ce poze din club din Amsterdam postez eu pe Facebook, sa vada ea ce tip tare sunt eu!"

...Si multe altele de acest fel. Nu raspundem la sms-ul primit decat dupa cel putin cateva zeci de minute, desi el e compus de mult si degetul e pregatit sa apese "send". Ne prefacem indiferenti, cand de fapt abia asteptam sa ne aruncam cu capul inainte in vartejul dragostei. Nu vrem sa fim noi cel care facem primul pas, sau care spune primul "te iubesc".

Insa pana la ce varsta a relatiei si pana la ce varsta a noastra mai suntem capabili sa ne jucam astfel? Si cat de mult ajuta aceste jocuri o relatie, sau dimpotriva, o destabilizeaza?

Cineva mi-a spus mai demult ca o femeie trebuie sa pastreze un pic de mister chiar si intr-o relatie care dureaza de ani buni. Ca e bine ca cel de langa tine sa isi puna intrebari din cand in cand, sa aiba senzatia ca tu mai ai si alte optiuni in afara de el, si sa se simta motivat sa lupte. 

Cunosc cupluri vechi care se tot testeaza de ani buni - daca el intarzie cu baietii in oras, ea face pe dracu-n patru sa ajunga si mai tarziu ca el acasa. Daca ea nu ii raspunde o data la telefon, el nu-i mai raspunde de 3 ori, si tot asa. Astfel de relatii mi se par obositoare. Totul este o lupta continua si nu ai timp sa respiri, sa te bucuri de cel de langa tine, de dragostea voastra.

Nu spun ca nu functioneaza - am testat si eu astfel de jocuri - si, intr-adevar, barbatii sunt nascuti sa vaneze si le place sa fie tinuti in priza. Insa am ajuns sa ma simt ca atunci cand incerci sa captezi si sa pastrezi atentia unei pisici, si ii fluturi tot felul de jucarii in fata. Am obosit si mi s-au terminat jucariile.

Sunt amuzante jocurile, pentru o perioada. Insa cand acestea ajung sa limiteze o relatie si sa o opreasca din evolutia ei fireasca, atunci cand se intampla sa raneasca unul dintre player-i, atunci, intr-un sens sau altul, ar trebui sa se spuna: GAME OVER.