One day

Sunt la biroul meu de la etajul 14, pe colt. E liniste, mare parte din colegi sunt in pauza de masa. Afara e un soare minunat de orbitor ce imi poarta gandurile spre primavara. Primavara...parca in dimineata asta mirosea a pamant umed si a iarba ce se zbate sa iasa la lumina. Poate totusi chiar se apropie primavara, nu e doar o iluzie.
Ma grabesc sa semnez niste hartii de pe birou, in timp ce telefonul suna. Vorbesc la telefon, visez la primavara, rasfoiesc hartiile. Una imi cresteaza o linie fina pe aratator si o picatura de sange nu intarzie sa apara. Scot un "ouch" involuntar si imi rotesc ochii dupa un servetel - contractele patate cu sange sunt de-a dreptul dezgustatoare.
Ochii mi se opresc pe o privire albastra aparuta ca de nicaieri, si niste maini dibace imi infasoara degetul intr-un servetel. Termin de vorbit la telefon si ma descopar tot singura, in biroul aproape gol. De undeva de departe aud o voce: "Eva, vii la masa?"

Double

In aceasta perioada sunt un personaj cu 2 personalitati. Una dintre ele este volubila, zambitoare, glumeata, muncitoare, preocupata, creativa. Cea de-a doua, ascunsa in interiorul primei, este fragila, nelinistita si resemnata in acelasi timp, inchisa, amortita. Atat de inchisa incat mi-e foarte greu si sa scriu despre asta.

Eu - cea adevarata, pe care nu o vede nimeni, nici macar sora mea sau prietenii apropiati, I feel like I'm crumbling. Parca merg pe sarma, cu rasuflarea taiata, asteptand momentul cand o sa fiu singura ca atunci cand o sa respir din nou nu o sa ma doara. 

Ma simt falsa, dar in acelasi timp nu ma pot dezvalui celor din jur. Ma simt singura, pentru ca nimeni nu citeste in ochii mei adevarul. 

Cineva mi-a urat recent sa raman la fel de vesela. Yeap, that's me - Miss happy happy joy joy. Ironic!

Altcineva mi-a urat sa imi gasesc fericirea. Am renuntat de ceva vreme sa mai cred in fericirea permanenta si vesnica. Fericirea este alcatuita din mici bucatele pe care trebuie sa le strangem in camara sufletului, pentru zile innorate. Astept zile mai insorite, sa imi reincarc camara.

Sunday mood

Mediocritate

In momentele grele din viata mea, de fiecare data, imi revine in minte un gand: de ce nu pot fi si eu mediocra? Sa am o viata similara cu a celorlaltora, sa fiu o alta oaie din turma. Si nu o spun in sens peiorativ. Cred ca e placut sa pasti linistit, inconjurat de alte pufosenii ca tine, pe o pajiste intinsa si uniforma, fara sa iesi tu in evidenta printr-o blana mai roz, printr-o tehnica mai speciala de pascut, prin cautarea unei pajisti mai verzi, sau prin invatarea unui grup de oi sa joace fotbal. 

De cele mai multe ori insa, mie nu mi-a iesit. Intr-un fel sau altul, viata m-a adus in situatii in care eu eram oaia care pleca de nebuna prin padure, sau care se lupta cu lupii, cand restul mitoaselor dormeau, sau care se chinuia sa invete sa zboare, desi era fizic imposibil sa se intample asta vreodata - pentru ca, nu? - oile nu au aripi. Si de fiecare data m-am regasit cu genunchii zdreliti, cu blana plina de sange, cu urechile pleostite, dorindu-mi iar si iar sa fiu mediocra. Mediocra, multumita, fericita in prostia mea de oaie care nu cunoaste alta viata decat cea de oaie.

Healthy oatmeal cookies

Fulgi de ovaz
Mix de seminte crude de la magazin gen Plafar (floarea soarelui, susan, in, dovleac)
Cateva nuci tocate marunt
Lapte/suc proaspat de portocale
Stafide spalate si inmuiate
Scortisoara

Fulgii de ovaz se pun la inmuiat cu lapte, sau, daca aveti intoleranta la lactate sau nu va place acest aliment, in suc de portocale proaspat stors.
Dupa ce se umfla fulgii, se adauga restul ingredientelor si se amesteca pana se leaga. Puteti adauga o lingura de miere, daca nu vi se par suficient de dulci, de la stafide.
Cu mana uda se formeaza cookies care se pun la copt in cuptorul incins in prealabil. Ies crocante la exterior si moi in interior. Cost pentru o tava cu 12 cookies = aproximativ 5 lei.
Se mananca cu pofta in timp ce se trece pe langa covrigari si covrigarii :-).

Subway ride

Acum cateva zile am mers cu metroul, si iata ce am invatat din aceasta calatorie:
- metroul are un miros specific, de fum, amestecat cu praf si cu miros de haine vechi;
- toata populatia Romaniei se hraneste cu covrigi: bunicii rontaie uscaturile prin proteza, copiii umbla cu ei in buzunarul rucsacului, corporatistii alearga cu o punga cu caserola de mancare intr-o mana si cu un covrig urias in alta; covrigarii afara, covrigarii inauntru, cozi uriase la toate. Mai lipsesc covrigariile de pe peron sau chiar din metrou. Care-i treaba cu covrigii astia?!?
- 90% dintre cei din metrou citesc Libertatea sau Ring; doar un domn mai in varsta citea Jurnalul National - un articol despre Ariel Sharon si coma lui de 7 ani. Jos palaria, Mister! (sau bereta, in cazul meu). 10% citesc carti;
- intotdeauna sunt prea putine scaune si prea multi oameni care doresc sa se aseze pe aceste scaune - e ca la jocul ala: Last one standing :-).
- se poate citi foarte bine si in picioare, chiar si atunci cand porti tocuri;
- cand la urcarea in metrou o fetita aluneca cu piciorul in spatiul dintre tren si peron, toti cei dinauntru se uita la ea ca oile, cei care urca in metrou o ocolesc sau o sar, asta in timp ce bunica ei (presupun) se chinuie sa o extraga din gaura respectiva cu o mana, pentru ca cealalta e incarca de plase. Eu imi scap cartea si o apuc de cealalta mana si reusim sa o ridicam si sa o tragem in tren (probabil in cateva zeci de secunde, dar atunci mi s-au parut zeci de minute), in timp ce in cap mi se desfasoara scenarii terifiante. Habar n-am daca usile alea au senzori sau daca metroul ar fi pornit cu ea prinsa acolo, si nici nu vreau sa ma gandesc la asta;
- daca la o iesire sunt 3 scari normale si una rulanta, 99% se bulucesc pe scara rulanta;
- 80% dintre calatorii cu metroul au incaltarile murdare de noroi uscat, chiar daca afara nu mai este de mult noroi. Hai sa ne curatam pantofii cand plecam de acasa, people! (ideal cand ajungem, de fapt).
Ca sa nu fiu inteleasa gresit, nu am nici o problema in a merge cu metroul - am mers 6 ani de zile numai cu mijlocul acesta de transport si cateodata e util (pe viscol, de exemplu). Doar ca mi s-au parut amuzante lucrurile pe care le-am impartasit mai sus (mai putin cel cu fetita).
Revin cu o reteta de cookies foarte sanatoase, numai buna de inlocuit covrigii aia oribili!

My lighthouse is gone

Acum cateva zile am primit o veste proasta. Farul meu, farul copilariei mele, farul pe care il am in sute de poze si pe care il zaream de la distanta cand ma apropiam, si imi arata ca acolo e acasa, farul care ma facea sa ma simt in siguranta cand invatam sa inot, farul pe care visam sa il cumpar la pensie, sa ma mut in el si sa il transform intr-o locuinta sau restaurant, farul asta nu mai este - s-a prabusit in mare. 

Desi nu mai era functional de foarte multi ani, farul asta mi-a ramas in suflet. Stiam de ceva vreme ca alunecarile de teren din zona s-au agravat, am vazut semnele anul trecut, insa nu imi imaginam ca lucrurile se vor precipita atat de repede...Ma gandeam ca autoritatile vor face ceva, farul asta era monument istoric...

Cand am primit vestea de la sora mea m-am simtit ca atunci cand aveam vreo 15 ani, iar la inceputul unei veri ne-am dus in satul bunicilor si am vrut sa mergem ca de obicei pe o mica plaja langa care era de cand ne stiam o mica padurice...si atunci am descoperit ca padurea fusese taiata TOATA, din toti copacii nu mai ramasesera decat niste cioturi...am plans atunci amandoua, sub soarele dogoritor, cu genunchii in nisipul care ardea, cu sunetul valurilor care parca plangeau si ele disparitia padurii.

Nu ma mai mira faptul ca pamantul o ia la vale, in conditiile in care noi ne batem joc de fiecare petec impadurit care ne-a mai ramas...ceea ce ma mira este ca nimeni nu realizeaza ca pierdem lucruri importante pentru noi toti, din nepasare...

Nu stiu daca o sa mai am curaj sa merg acolo la vara, la casa goala deja de mult timp, si ea in pericol de alunecare, si sa vad povarnisul gaunos, cu farul meu facut bucati la baza. 

Farul asta vreau sa il pastrez intreg in amintirile mele, sa il tin inchis in inima mea pana in ziua cand le voi povesti copiilor mei istorioare din vremuri mult apuse, cu fete slabanoage cu marea in sange si pielea arsa de soare, si faruri care se inaltau falnice pe coasta Marii Negre.