Incredible India

Primul lucru care m-a socat a fost mirosul...nu neaparat urat, dar greu, umed, onctuos, exotic - diferit de toate mirosurile locurilor in care mai pasisem. A doilea a fost smogul...iesind din aeroportul din Delhi destul de dimineata, tot asteptam sa se ridice ceata, fumul - what the fuck is this? In curand aveam sa aflu ca nu se ridica niciodata si aveam sa ma indragostesc de el - smogul acela sufocator si umed apare in toate amintirile mele despre India, contribuind la misterul ei, la delicatetea dura si exotica.

A trecut un an de atunci si inca mi-e dor de peisajul parca blurat de pensula unui artist, de caldura umeda care mi se lipea de piele si de haine, de vegetatia prafuita plina de maimute si papagali, de mersul cu ricsa invaluita in esarfa mea lunga, de hainele lor colorate si zambetele intiparite inevitabil pe fetele negricioase, de bucuria dansurilor lor, de desenele cu henna pe care le-am avut pe brate si picioare, pe care le-am pastrat timp de luna si care au cauzat ceva sprancene ridicate la supermarket sau alte locuri profane unde privirile cadeau pe mainile mele.

La inceput mi-a fost teama - teama de necunoscut, teama de saracia groaznica, extrema, socanta, teama de traficul infernal, teama de mersul cu ricsa care parca se dezmembra la fiecare metru parcurs, teama de interesul lor prea evident si sufocant fata de pielea mea alba, teama de malarie, teama de fetisul lor pentru picioare, teama de a nu uita sa ma spal pe dinti cu apa imbuteliata, teama mea permanenta de multime, teama de asemanarea lor cu o minoritate de la noi. Da, stiu ca am spus o chestie rasista, nu spun ca sunt toti asa, insa mie mi-e frica de cei mai multi tigani. Indienii totusi sunt atat de diferiti, si cam in 2 zile toate aceste temeri mi-au disparut. M-am bucurat de fiecare secunda cat am putut, m-am imbracat in saree si in shalwar, am ramas mesmerized in fata Taj Mahal-ului, am aflat o multime de lucruri despre zeii, obiceiurile si ritualurile lor.

Cel mai dificil mi-a fost cu mancarea - delicioasa de altfel, minunat de aromata, dar in acelasi timp cu gradul de iuteala mult peste limita mea de toleranta. Spre sfarsitul vacantei deja nu mai puteam manca decat raita (una dintre putinele feluri ne-iuti) cu paine naan, si guave, pe care trebuia sa le cer special la micul dejun fara masala salt (pe toate fructele presarau condimentul asta...).

Hotelurile sunt perfect izolate, cu geamuri mari, care nu se deschid, ca niste colivii luxoase, din care privesti in jos la haosul din strada...contrastul este urias. Vezi acest contrast la tot pasul - proprietati fabuloase, inconjurate de garduri inalte, langa orasele-ghetou in care casele sunt facute din cutii de carton sau corturi improvizate. Totusi, este imposibil sa nu observi si sa nu te frapeze zambetul lor - mereu prezent. Hainele colorate (spre deosebire de peisajul gri de la noi si fetele lungi), atitudinea mereu serviabila si saritoare, resemnarea si acceptarea situatiei lor cu veselie (si poate speranta, cine stie?), bucuria si dragostea de viata.

India este incredibila, India este o experienta pentru care nimic nu te poate pregati dinainte, doar contactul direct. I miss my India...