Despre dragoste si alti demoni

Nu, nu este vorba de cartea lui Marquez in aceasta postare. Este vorba despre dragoste, si sex, si viata. Multi oameni vorbesc despre dragostea vietii lor...parerea mea este ca nu ai de unde sa stii care este marea dragoste a vietii tale pana nu ajungi la sfarsitul ei, sau cel putin la o varsta apropiata de acel sfarsit. Viata ne surprinde in moduri atat de incredibile, incat este imposibil sa prevezi ceva.

Astazi iubesti cu toata fiinta ta, si crezi cu tarie ca nu poate exista dragoste mai mare, insa intr-o fractiune de secunda totul se poate schimba. Si va sosi o noua iubire, si mai mare, si mai puternica, dar mai ales altfel. Si senzatiile unui nou inceput - incitarea, emotia, descoperirea reciproca, trairile acelea pe care le descoperi de fiecare data cu mai multa intensitate, cu mai multa pasiune, cu mai multe asteptari.

Si din fiecare relatie ramanem cu ceva, cu un gand, cu o dorinta, cu un lucru care l-am adorat la celalalt si ne-am dori sa in regasim in urmatorul, sau din contra, cu ceva ce am dispretuit, si fugim speriati cand cineva ne aminteste chiar si fugitiv de acel ceva. Suntem in mare parte o suma a fostelor noastre relatii. Insa este important sa realizam momentul cand a venit vremea sa ne desprindem, sa auzim declicul care ne indica ca e momentul sa mergem mai departe. Cu bune, cu rele, cu bagaj sau fara, cu sechele multe sau doar cu tristete, dar sa mergem mai departe. Si in momentul ala tu esti altul si iubesti altfel. Lasa-te sa iubesti altfel.

Se poate intampla sa ne dorim ceva cu ardoare intr-o relatie - cum ar fi o viata linistita, stabila, iar celalalt sa isi doreasca chestii incitante, iesiri multe, vise carieristice. Iar cand iesim din respectiva relatie sa ne schimbam atat de mult, incat sa incepem si noi sa ne dorim un alt stil de viata, pe care inainte il dispretuiam. 

Dupa socul unei despartiri ne ascundem dupa ziduri de prefacuta indiferenta si superficialitate, ne spunem ca nu mai dorim decat sex, ne aruncam in experiente si trairi noi, relatii de o noapte, ne inscriem in zeci de activitati de oameni single, cursuri de dezvoltare personala si sporturi extreme, doar doar mai reusim sa mai adunam un fior nou in suflet, ceva care sa ne convinga ca nu suntem morti pe interior, ceva care sa umple golul din suflet, orice care sa ne faca sa uitam de rana care inca sangereaza. Ne pacalim ca avem sute de prieteni - prezenti in contul de facebook - cand de fapt in toata valtoarea asta, suntem mai singuri ca niciodata. Totul este o mare cacealma, tu tot cauti dragostea vietii tale, si o stii. Cineva langa care sa poti rasufla usurat dupa ani in care ti-ai tinut respiratia, cineva langa care sa te asezi jos dupa luni de mers pe varfuri pe marginea prapastiei. In aceasta clipa tu esti unde trebuie sa fii, trebuie numai sa realizezi asta si sa iti permiti sa redevii tu insuti, pentru a putea lasa pe altcineva inauntru. Acel cineva care se arata interesat de ce se petrece in sufletul tau si iti recunoaste ochii tristi, cand toti ceilalti iti vad doar zambetul. Acel cineva care s-a cutremurat atat la auzul durerii din vorbele tale, incat propria durere i s-a parut o gluma proasta.

Convingerea mea cea mai puternica se poate rezuma intr-un cliseu pe care l-am auzit cu totii: nu aduce anul ce aduce clipa. Uneori poti sta ani intregi in nemiscare, iar intr-o fractiune de secunda viata ta sa fie data peste cap, si sa realizezi in cateva saptamani/luni cat nu ai realizat de ani buni. Se poate intampla sa cunosti persoane care in 2 saptamani sa iti schimbe viata in moduri in care altii nu au reusit in ani de zile. O astfel de persoana am cunoscut eu, dar el nu o sa afle niciodata cat de tare mi-a influentat viata in acel moment. 2 saptamani in care am uitat complet de momentul greu prin care treceam, 2 saptamani in care am capatat curaj sa realizez ceva ce n-am indraznit sa fac ani de zile, 2 saptamani in care m-am redescoperit pe mine si in care am aflat ce imi doresc cu adevarat de la viata.

Viata e surprinzatoare. Cresc. Traiesc.