Calc apasat pe tocurile mele, iar zgomotul sec este dublat de ecoul stradutei inguste. Drumul este acoperit de frunze galbene si ruginii, care stau lipite de pavaj parca intr-o imbratisare umeda a toamnei. Nu-mi place frigul, dar apreciez sezonul rece pentru ca-mi ofera ocazia sa ma baricadez perfect, sa nu las nici un centimetru din mine descoperit. De jos in sus - botine gri din piele intoarsa cu tocuri de 12 cm, dresuri mate gri, pantaloni scurti de catifea gri, palton bleumarin, manusi lungi, esarfa in nuante de gri, albastru, mov. Make-up-ul de rigoare pe fata. Poseta mica, intotdeauna mica. Imi place sa ma camuflez asa, ma simt protejata.
Ies dintre stradute si ma straduiesc sa imi ajustez privirea la agitatia din zona. Sunt in Centrul vechi, of course, locul 0 al Bucuresti-ului, locul unde intalnesti toate genurile de oameni posibile si imposibile, locul unde insista prietenii mei sa ne vedem de fiecare data.
Ne strangem in intregimea grupului nostru ciripitor si intram in prima carciuma care ne cuprinde pe toti. Atmosfera e plina de fum de tigara si mese incarcate cu bautura. Radem, glumim, povestim. Totusi, in tot timpul asta, imi rasuna clar si apasat in urechi: dureros. Dureros, dureros, spus cu accent pe r, ca de vocea unei persoane raraite. Nu sunt raraita si nici nu cunosc pe nimeni cu acest mic defect de vorbire, in afara de un coleg cu care nu am mare lucru in comun. Rad si mai tare, sa acopar vocea din urechile mele. Ce prostie, nu e nimic dureros aici, imi zic. Parca sunt pe un nor, totul mi se pare ca se desfasoara in slow motion, camera invaluita in fum ma hipnotizeaza, ochii mi se intalnesc cu altii across the hall. Imi dau seama ca am fixat fara sa vreau pe cineva si imi mut privirea. Nu sunt eu aici inca. Nu inca.
Strang din dinti, calc apasat si drept, pentru a-mi pastra echilibrul, clipesc des din pleoape pentru a alunga gandurile. Prea multe ganduri, ca intodeauna. Le sterg imaginandu-mi o casa calda cu miros proaspat de paine cu dragoste. E ceva senzual in framantatul cu rabdare al unei paini, in dospitul ei lent, in coptul indelungat intr-un cuptor luminat, in mirosul catifelat si aspru, in acelasi timp. Intr-o casa in care se coace paine nu pot patrunde ganduri rele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu