A night at the Opera

                         

Aseara am fost la Opera. Iubesc sa merg la Opera, nu numai pentru spectacolul in sine, care, sa fim sinceri, la un moment dat devine obositor si usor plictisitor chiar si pentru cei mai cunoscatori, ci mai ales pentru atmosfera de acolo.

Tinuta all black for me - botine negre cu toc de 10 cm, dres negru mat, fusta a bit poofy de tafta neagra, manusi de catifea albastra - si ma simt perfect baricadata.

Greutatea coloanelor, mirosul de vechi si misterios, draperiile grele si rosii, lojele micute si frumos aliniate, toate parca te imbie sa gandesti in termeni de fantezii si ganduri interzise. Imi place sa privesc de la inaltimea lojelor oamenii de jos, sa imi imaginez o poveste despre fiecare figura interesanta pe care zaresc in semi-intuneric - oare ce simte omul asta? Oare ce foc ascuns arde in el? Oare este indragostit de colega de serviciu micuta de la departamentul financiar si in fiecare zi cand o priveste intrand in birou isi imagineaza cum intr-o zi la plecare o va astepta cu liftul, pe care il va bloca intre etajele cu Raiffeisen Bank si Orange si ii va privi spatele arcuindu-se in oglinda, in timp ce o patrunde cu tot manunchiul arzator de dorinte acumulat in ultimul an? Sau focul lui e stins, omorat de rutina vietii si de zecile relatii goale, fara sens, fara sclipire...?

In primul rand zaresc un cuplu distins, trecut de varsta incitarilor, imbracati elegant - el in costum si palton gros, negru, ea in rochie si haina lunga gri. Se privesc cu respect, resemnare si parca au o anumita liniste. Oare ce taine ascunde viata lor impreuna? Oare cate iertari, momente de cumpana, compromisuri au insirat pe firul relatiei lor?

Vad multi studenti la Opera. Au auzit ei ca e bine sa te culturalizezi :-). Ciripesc entuziast si la sosire si la plecare. Ce vremuri, cand ai impresia ca toata lumea e a ta si cand iti doresti sa inhalezi tot universul dintr-o rasuflare... 
Spectacolul e plin de culoare, de lumini, de sunete. Ma gandesc la artisti - oare el are o sotie care adulmeca impietrita din primul rand fiecare nota? Oare ea (solista) isi lasa tot sufletul pe scena, pentru ca acasa nu o mai asteapta nimic?
Soseste finalul - aplauze, reflectoare, freamat, si apoi cortina cade.
Ma indepartez de multime fugind pe tocurile mele si strangand in jurul meu salul albastru, ca sa nu mai simt frigul de afara si din suflet.