Cloud Atlas este un proiect grandios, cu un buget de peste 100 de milioane de dolari, la a carui vizionare recunosc ca am plecat cu ceva asteptari, mai ales cand am vazut in distributie nume ca Tom Hanks, Halle Berry, si Hugh Grant. Am realizat inca de cand am vazut trailer-ul ca este genul de film care trebuie revazut cel putin o data, pentru a observa toate detaliile. Cu toate astea, pe mine nu m-a convins sa ii daruiesc alte 3 ore din timpul meu.
Filmul este compus din sase povesti, derulate in anii 1840, 1930, 1970, 2012, 2140 si o alta epoca post-apocaliptica, definita ca "106 winters after The Fall". Titlul acestuia vine de la o numele unei simfonii create de unul dintre personaje pe ideea ca nu exista granite, decat cele impuse de noi insine.
Actorii reprezinta suflete reincarnate in fiecare perioada si iti dau ocazia sa vezi in general evolutii de la personaje fara putere - sclavi, roboti, homosexuali - care isi depasesc conditia si ajung sa faca o schimbare, sa devina eroi, oameni care influenteaza si inspira generatii intregi. Intalnim si ideea cuplurilor care se ragasesc iar si iar in diferite vieti, idee frumoasa, de alfel, dar hiperexploatata, chiar si de al nostru Rebreanu.
Laitmotivul principal este iesirea din tipare, si aceea ca orice lucru facut diferit - chiar daca este o picatura de apa - contribuie la schimbarea intregului ocean.
Toti suntem legati, si actiunile noastre din prezent ne contureaza viitorul nostru si al celorlalti. Fair enough.
O alta notiune pe care am perceput-o este cea a unui cerc - generatiile post apocaliptice sunt aproape la fel de salbatice ca stramosii nostri - cele care au ramas pe Pamant, iar cele mai avansate s-au relocat deja pe o alta planeta.
Sa vorbesc intai despre partile bune:
Am ramas fascinata de nivelul la care a ajuns make-up-ul cinematografic, cum se poate transforma un caucazian in asiatic, o asiatica intr-o roscata cu pistrui, o femeie de culoare intr-o blonda cu ochi albastri, s.a. Impressive! Au fost si ceva efecte speciale si momente de actiune interesante, plus cateva peisaje care mangaie privirea - prea putine insa, pentru un asemenea buget.
Trecerile dintr-o perioada in alta sunt realizate destul de bine, iar cadrele se imbina armonios.
Si cam atat.
Acum ce nu m-a dat pe spate:
Mesajul lui Sonmi repetat la nesfarsit, ca o mica spalare pe creier, ca pentru prosti, parca pentru a ne trage de maneca - asta e ideea principala a filmului! As fi preferat sa fie mult mai subtil si mai implicit.
Ideea din Soylent Green, a oamenilor "reciclati" tot pentru hrana oamenilor (si suntem si atentionati intr-o anumita scena printr-o trimitere la acest film ca ideea este preluata).
Au fost multe momente in care m-am plictisit si m-a obosit cautarea permanenta a personajelor dintr-o epoca in alta, incercand sa disting cine este cine. Te pierzi prea mult in personaje, cand atentia ar trebui focalizata pe gasirea firului narativ. Calupurile de plictiseala erau sparte prin scurte momente filmate in detaliu pentru a fi socante (un om aruncat de la un balcon, trupuri goale si decapitate intr-un abator uman, etc.), puse parca ca la carte, tocmai pentru ca au realizat si ei ca spectatorul a inceput sa caste. Din ce in ce mai mult depistez in filmele contemporane "formule", trigger - e gandite si plasate anume pentru a declansa reactii.
Povestea din 2140 mi s-a parut ca un desen animat Manga - interesanta ideea, cadrul futurist, multa actiune, o scena de sex, dragoste si eroul asiatic care isi da viata pentru femeia iubita si pentru valorile lui. Pure Manga. Dar ma pune pe ganduri de ce au ales tocmai Seul pentru a intruchipa orasul viitorului. Oare Coreea va fi cea mai putere pre-apocaliptica? M-as fi gandit la o alta tara din Asia :-).
Povestea din 2012 este cea mai proasta dintre toate, se vrea o comedioara, dar este cea mai plictisitoare, si, colac peste pupaza, la sfarsit aflam ca de fapt este doar un film la care se uita cei 2 mangaioti de care vorbeam mai sus...De aici s-ar putea intelege ca existenta noastra din prezent este o gluma creata artificial, in comparatie cu alte epoci :-).
Parca au vrut sa combine mai multe stiluri: actiune, comedie, drama, mister, thriller, horror, desen animat, SF, pentru a acoperi toate gusturile si a gasi formula filmului perfect, dar mie mi s-a parut o mare ciorba.
Si cel mai trist este ca nu m-a atins in nici un fel, nu mi-a creat nici o emotie, nu m-a facut nici sa rad, dar nici sa plang, nu am invatat nimic, nu am primit nici un input nou, nu am ramas cu absolut nimic la final. Decat poate cu ideea ca Halle Berry o sa fie sexy si la 80 de ani :-).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu