sâmbătă, 5 ianuarie 2013

Povestea unei casnicii esuate

Intru pe usa, arunc poseta intr-un colt si cizmele in altul, si ma asez pe canapea cu laptopul in brate. Ultimele zile din decembrie au fost groaznic de aglomerate si cateodata mai trebuie sa lucrez si cand ajung acasa. Candva mi-am jurat ca nu o sa fac asta niciodata, dar nah - nu e ca si cum casa mea e plina de copii flamanzi si eu ii ignor. Asa ca nu ma deranjeaza sa fac asta din cand in cand.
Simt un obiect ascutit sub pernuta rosie si caut cu mana - dau de o cutie de parfum - un parfum care imi poarta numele. Whaaat? Nici nu stiam ca exista parfumul asta...si culmea, miroase pe placul meu (ceea ce e foarte dificil...). Ma bucur, ma intristez...
Fostul meu sot are cheia de la apartamentul meu si cateodata mai vine in timpul zilei si imi lasa dulciuri care stie ca imi plac sau tot felul de nimicuri. Si acum parfumul asta...O prietena m-a intrebat de ce mai face asta, daca totul intre noi s-a terminat si amandoi suntem constienti de asta. I-am raspuns aproape fara sa gandesc: "Fiindca se simte vinovat".
Intre mine si el intotdeauna a existat o usoara desincronizare, pe care am ignorat-o amandoi, pana s-a transformat intr-un elefant roz urias, care ne lua tot aerul din casa. Ne iubeam atat de mult si am crezut ca o sa trecem peste orice. Eu m-am transformat pe rand, din sotia perfecta, in sotia depresiva, apoi in sotia martira. Si dupa asta am zis stop.
E greu de sintetizat in cateva cuvinte toate nuantele relatiei dintre noi. Am avut o relatie frumoasa, m-a cerut in casatorie ca la carte, intr-un loc minunat, a urmat o nunta de poveste (si nu o spun doar fiindca a fost nunta mea), pana cand lucrurile dintre noi au scapat de sub control si s-au transformat intr-un tavalug urias, ca de zapada, care ne-a inghitit. Din unele puncte de vedere ne potrivim perfect, ne citim gandurile, luam decizii similare, ne comportam la fel, insa acum sunt constienta ca o anumita parte din el nu am cunoscut-o si nu o sa o cunosc niciodata. La ceva timp dupa ce ne-am despartit si am reusit sa avem o conversatie omeneasca, am realizat din ce imi spunea, ca el - sotul meu cel puternic si ambitios si critic - avea temeri si frici pe care si le ascunsese atat de bine, incat nu l-am banuit niciodata. De exemplu nu am stiut de teama lui de a zbura cu avionul - niciodata, dar niciodata nu mi-a aratat-o, a disimulat perfect. Si multe altele...
El intotdeauna a fost condus de dorinta de a avea cat mai mult succes in cariera si pe plan financiar si eu am incercat sa accept asta si sa il sustin, desi mereu m-am simtit pe locul doi. Eu imi doream sa petrecem cat mai mult timp impreuna, imi doream un copil...Vorbeam des despre asta si el spunea ca isi dorea aceleasi lucruri, insa dupa ce se simtea perfect implinit pe celalalt plan - cel al carierei. 
Demisia mea dintr-un loc de munca pe care nu il mai suportam a coincis cu o perioada in care el a trebuit sa calatoreasca foarte mult in interes de serviciu - si atunci au aparut certurile, reprosurile. Atunci ne-am racit foarte mult unul de altul si solutia pe care el a gasit-o...a fost sa ma insele. Perioada care a urmat nu vreau sa mi-o mai amintesc: am incercat sa il iert, am incercat sa refac relatia noastra distrusa, am incercat sa am din nou incredere in el, am urlat la parintii mei si le-am reprosat ca nu mi-au spus cat de greu o sa fie, i-am blestemat pe parintii lui divortati, mi-am varsat sufletul pe la psihologi, i-am cerut socoteala lui Dumnezeu, apoi m-am dus spasita la biserica si mi-am dorit sa adorm acolo, pe covoarele prafuite, si cand ma trezesc sa fiu bine. Slabisem 7 kilograme, ma zbura vantul pe strada si ajunsesem sa lesin de 2-3 ori pe saptamana. Si intr-o zi n-am mai putut, am simtit un declic in interiorul meu si am zis stop.
Mi-a fost greu sa imi imaginez viitorul fara el, sa realizez ca toate amintirile, pozele, lucrurile de la nunta pe care le pastram pentru nepoti acum sunt inutile. Am gresit amandoi, nu mi-am dorit sa devenim si noi o statistica, am zis ca noi o sa fim altfel...si am luptat pentru asta, dar viata mi-a aratat ca lucrurile nu ies intotdeauna cum vrem noi. Am invatat ca o relatie nu merge de la sine, trebuie lucrat permanent la ea, ca increderea si respectul sunt cheia, si o data pierdute, sunt greu de recastigat. Teoria o stim toti, practica ne omoara...
Acum suntem prieteni, vorbim zilnic, ne ajutam cu chestii minore. Sunt mai linistita ca in perioada aia, ma afund in munca mea si nu imi mai doresc nimic altceva. Stiu ca nu m-am vindecat 100%, but soon...
Cateodata sunt ingrijorata pentru el - ca mananca prostii, sau ca nu se odihneste suficient - si altadata imi doresc sa sufere, sa sufere cat am suferit si eu, sa vada cum e. Nu ma omor dupa nici una din starile astea, dar stiu ca o sa treaca la un moment dat.
Pana atunci, ne ridicam, ne scuturam de praf, viata merge inainte...


14 comentarii:

  1. trist, intr-adevar.
    dar daca unul dintre cei doi este permanent readus in trecut de sentimentul de culpabilitate, pe celalalt oare ce il determina sa nu arda in urma sa toate podurile si sa otraveasca toate fantanile, pentru a putea merge mai departe mai usor? sa fie oare teama de singuratate, sau dorinta, inca vie in subconstient, de a reface ceea ce s-a distrus?

    just me

    RăspundețiȘtergere
  2. Niciunul dintre noi nu vrea sa se reintoarca la trecut, doar ca ni se pare decent sa ramanem in oaresce relatii, dupa toti anii si toate lucrurile pe care le-am trait impreuna. Nu inteleg oamenii care, dupa ruperea unei relatii, ajung sa intoarca capul in cealalta directie cand se intalnesc pe strada...

    RăspundețiȘtergere
  3. dar el ti-a lasat oare, la randul sau, cheia de la apartamentul lui?... decent este, intr-adevar, sa te rezumi la un salut pe strada, si la o minima relatie cordiala... dar, atata timp cat nu aveti copii, eu personal nu inteleg finalitatea prelungirii acestei legaturi cu un fost sot intr-un spatiu atat de intim cum este propriul camin. anyway, no offense, nu inteleg, dar nici nu judec optiunile nimanui...

    me again :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Anonimule sau anonimo, da, si eu am cheia de la apartamentul lui. Ne udam florile cand suntem plecati :-). Glumesc, eu nu am decat un ghiveci cu busuioc si el nu are nici o planta. Dar am impartit ceva timp custodia unui blanos dupa despartire (care, din pacate, a murit anul trecut). Si nu este un fost sot, este the ex husband, ca doar nu sunt vreo Elizabeth Taylor :-). Any more questions :-)?

    RăspundețiȘtergere
  5. as fi putut spune, poate, cu malitiozitate, ca, in acest caz, mi-ar placea si mie sa fiu `the ex husband`... sau as putea intreba, cu sincera curiozitate, care va fi finalitatea acestei atitudini fata de fostul tau sot in cazul in care un nou barbat ar intra in viata ta... but, no, no more questions, just thanks for the answers... am indraznit o incursiune in aceste aspecte personale, doar pentru ca tu ai expus anumite amanunte... pana la urma, voi doi stiti cel mai bine ce aveti de facut... si ceea ce ne face fericiti este cel mai bun lucru pentru noi...

    un anonim sau o anonima

    RăspundețiȘtergere
  6. Anonimule, finalitatea doar viata mi-o poate arata...Si ai dreptate, am expus amanunte, tocmai pentru ca acest blog e anonim. Nu as putea scrie lucruri inspirate din experiente personale daca ar putea fi citite de oameni care ma cunosc. Eva este doar un personaj fictiv, after all. Dar unul cu o viata reala :-).

    RăspundețiȘtergere
  7. E interesant sa observi mecanismul de gandire al unui om, in acest caz al tau.
    Cred ca (aproape) orice om are temeri. Si e in regula sa fie asa. Mi se pare insa o pretentie mare sa ceri ca cineva, in afara de a nu poseda el, sa aiba grija si de temerile tale. Sa te ridice acolo unde tu ai esuat. Dar, desigur, el nu are voie sa esueze. Nu acolo unde ai facut-o tu, ba mai mult, nicaieri. Iar primul plan ce indeplineste aceasta ne-simetrie imi pare cel financiar. Dar poate ca impresia mea e diferita de ce s-a intamplat in realitate. O intrebare fundamentala e: pe lunga scara de la a fi o femeie independenta financiar pana la a fi o femeie intretinuta, unde te-ai situat tu?

    Ideea de baza e: atunci cand tu reusesti in diverse aspecte ale vietii, persoana de langa tine are pretentia ca tu sa faci asta, dar ea e incapabila s-o faca, aprecierea fata de ea scade drastic. Ajungi s-o vezi ca pe o persoana dependenta. Dependenta de tine. Iar lucrurile dependente nu te parasesc. Un om puternic apreciaza oamenii puternici. Si desi vorbele si atitudinea pot avea o influenta, calitatea de "om puternic" e data in ultima instanta de fapte.

    RăspundețiȘtergere
  8. Nu i-am cerut niciodata fostului meu sot sa aiba grija de temerile mele, daca la asta te referi, sau sa ma ridice. Ci doar sa ma sustina in momentele grele, ca asa e normal cred, si asa am jurat la un moment dat: la bine si la rau. Da, mi s-a zis ca am asteptari foarte mari de la oameni, dar asta se intampla fiindca eu la randul meu ofer foarte mult. Si el a esuat, da, iar eu l-am iertat (cred ca am scris asta pe undeva), deci i-am acceptat esecul. L-am iertat si un an si jumatate am luptat pentru el, pentru noi, insa a fost in zadar, pentru ca atunci cand numai o persoana vasleste intr-o barca, aceasta nu prea avanseaza...
    Intretinuta nu am fost niciodata, sunt independenta financiar de prin anul 2 de facultate, iar eu si el avem cam aceeasi situatie financiara - medie. Dupa divort eu m-am reintors in apartamentul pe care il am dinainte de casatorie si am pastrat masina pe care mi-am cumparat-o singura, din munca mea. Deci daca am creat impresia ca am fost intretinuta de el, este total gresita. Din contra, eu l-am sustinut pe el intr-o anumita perioada mai grea a vietii lui...

    RăspundețiȘtergere
  9. Bine, daca zici tu ca impresia ca ai fost intretinuta de el e total gresita.
    Eu cand ma refer la planul financiar, ma refer doar la "sustinerile" cu bani. Nu ma intereseaza sustinerile de genul "Hai, lasa, o sa fie bine, vei vedea!".
    Banuiesc ca apartamentul pe care il ai de dinainte de casatorie provine de la parinti, nu l-ai achizitionat tu cu bani castigati de tine (bine, asta n-are treaba cu banii veniti dinspre fostul sot, ideea tine de meritul pe care il ai tu sau nu in faptul ca ai acel apartament). Masina ti-ai cumparat-o in timpul relatiei cu el, nu? Conteaza daca in timp ce tu plateai pt masina el platea pt iesiri in oras, vacante, etc.

    Daca am inteles eu bine, fostul tau sot e seful tau. Asta da situatie! Desigur, se nasc alte intrebari: Cand v-ati cunoscut, erai subordonata lui? Cand ai intrat in firma in care lucreaza el, ai intrat intr-o pozitie de subordonata a lui? Cand v-ati casatorit, erai subordonata lui? De ce nu pleci la alta firma, nu crezi ca exista pe piata oportunitati cel putin "la fel de bune" pt ceea ce faci tu?

    Sunt intrebari care fac parte dintr-un rationament, nu tin neaparat sa-mi raspunzi la ele.

    Una peste alta, cred ca exista o mare probabilitate sa sfarsiti impreuna. El sigur se va gandi "Pana la urma e femeia de care am fost cel mai apropiat", tu te vei gandi in mod analog. In plus, te identifici cu lucruri legate de el (vezi "nunta de poveste" - apropo, de ce a voastra a fost "de poveste", iar a altora de "ne-poveste"?; dar asta e o intrebare filozofica si poate lua mult, mai bine o evitam). Zidul care te opreste e acea rana in orgoliu: "Eu am dat totul si el m-a inselat." Apoi apare intrebarea fireasca "Daca a facut-o o data, de ce nu ar face-o din nou? Necazurile apar usor." Just, eu cred ca nu inselatul in sine e cel mai grav, ci ascunderea faptului. Asta arata clar ca esti dispus sa traiesti cu o minciuna. Dar oamenii puternici traiesc cu minciuni? Si uite asa ajungem la minunata lume a faptelor.

    Si ar mai fi 2 cai in viata ta, toate cele 3 totalizand peste 95% ca probabilitate. Desigur, e doar viziunea mea. Poate lucrurile se vor intampla altfel.

    RăspundețiȘtergere
  10. Nu, nu, nu, ai inteles gresit. Vad ca inca te cramponezi de partea financiara si asta ma deranjeaza un pic, dar iti voi raspunde, daca tot am intrat in jocul asta, desi unele detalii le-am pastrat pentru mine. Apartamentul nu este nici al lui, nici al parintilor, este al meu, punct, inca mai am ceva de platit la el, dar este al meu. Masina este luata tot din banii mei, dupa ce eram deja despartita de fostul sot, deci nici nu ma intretinea si nici nu imi platea el vacante si iesiri in oras, cum ai zis. De ce e asa de greu de crezut ca o femeie care munceste nu isi poate permite sa se intretina si trebuie sa ia bani de la barbati sau de la parinti?
    O sa vezi ca pe toti barbatii din viata mea si implicit din povestioarele de aici i-am denumit intr-un anume fel - seful meu e Blue Eyes, fostul sot este Ex Husband sau Ex Hubbie, iar altii care mai apar sunt Mr. Fly sau Frumuselul/Pretty Guy. Acestia nu au treaba unul cu altul, deci Blue Eyes este doar seful meu, un alt barbat, nu este fostul meu sot :-), nu stiu de ce s-a inteles asta. Eu si fostul nici nu lucram in acelasi domeniu macar si chiar nu mai avem nici o treaba unul cu altul, a ramas doar o oarecare prietenie... Actualul job l-am obtinut cam la 1 an si jumatate dupa despartirea de fostul sot...si oricum politica companiei in care lucrez interzice complet legaturile intre angajati :-). Despre nunta nu iti pot povesti, vreau sa pastrez anonimitatea blogului. Sper ca te-am lamurit acum :-).

    RăspundețiȘtergere
  11. A, intelesesem gresit ca Blue Eyes e fostul sot. O buna parte din intrebarile din comentariul meu precedent nu mai au sens. Da, cred ca multe lucruri pe care le intuiam referitor la partea financiara se schimba. Si totusi, ceea ce zici despre apartament imi vine foarte greu a crede. Eu nu ma refer la "cine e proprietarul in actul de proprietate?", ci la cum ai ajuns tu sa il detii. Probabil cea mai ieftina garsoniera in Bucuresti costa vreo 30 de mii de euro. Daca nu ai fost ajutata de parinti, altfel cred ca singura optiune ramane ca l-ai obtinut la o suma clar mai mica fata de pretul pietei. Altfel nu-mi explic.

    "Despre nunta nu iti pot povesti, vreau sa pastrez anonimitatea blogului."
    Sigur, inteleg asta. Eu bateam spre a arata ca toate lucrurile care au facut nunta sa fie in viziunea ta una "de poveste" pot fi translatate in bani. "Am facut nunta la Monaco, am avut tort de 77 de etaje, ne-a cantat Adele in persoana, ..." - toate se cumpara cu bani.

    RăspundețiȘtergere
  12. Ma gandeam eu de unde am inteles gresit.

    In textul acestui articol:
    "La ceva timp dupa ce ne-am despartit si am reusit sa avem o conversatie omeneasca, am realizat din ce imi spunea, ca el - sotul meu cel puternic si ambitios si critic - avea temeri si frici pe care si le ascunsese atat de bine, incat nu l-am banuit niciodata. De exemplu nu am stiut de teama lui de a zbura cu avionul - niciodata, dar niciodata nu mi-a aratat-o, a disimulat perfect."

    Apoi in articolul "When in Vienna...":
    "Peste 2 ore suntem deja imbarcati si il vad agitat...apoi imi amintesc care are aviophobia. E prima oara cand zburam impreuna si nu stiu cum o sa se manifeste."

    Dar na, ma gandesc ca in general barbatilor "puternici" pe care ii intalnesti tu le e cam frica de mersul cu avionul.

    RăspundețiȘtergere
  13. Da, culmea, amandurora le e teama de mers cu avionul...totusi o trateaza si se comporta diferit. Poate atrag eu barbati cu teama de zbor, cine stie :-).

    RăspundețiȘtergere
  14. Cine stie ...

    Privind retrospectiv, daca seful tau nu e fostul sot inseamna ca am judecat mai aspru decat trebuia personajul Eva. Imi cer scuze daca e asa. Zic "personaj" pentru ca intr-o lume virtuala, dupa mine, la asta se reduce totul: idei, personaje, ...

    Acestea fiind spuse, iti urez ... succes la barbati fara teama de zbor, poate!? :)

    RăspundețiȘtergere