Ador filmele clasice. Cinematografia dintre anii 1930-1960 constituie un punct de referinta pentru mine si consider ca nu are nimic in comun cu mizeriile care se produc acum la Hollywood. Din perioada contemporana prefer filmele europene, iar dintre cele americane sa zicem sa gasesc un film bun pe an, cam asa - maxim. Asta nu inseamna ca nu le vad - merg la cinema de dragul socializarii, irosesc 25-35 lei pe un bilet, rad la o gluma cu tenta sexuala sau scabroasa (inevitabil acestea sunt temele glumelor din filmele de azi), deschid ochii mari la efectele speciale, ridic spranceana cand vad tone de sange tasnind, casc de cele mai multe ori, si in final nu raman cu nimic. Ba chiar cateodata mi se pare ca ies mai tampita decat am intrat, si parca uneori imi aud neuronii urland in timp ce isi dau duhul.
Sa revin la filmele mele clasice. Recent am vazut: "Leave Her to Heaven", o minune de film cu Gene Tierney si Jeanne Crain, 2 frumuseti ale perioadei respective. Prima este Ellen, o femeie cu probleme psihice si dependenta cronica, care ajunge sa isi ucida cumnatul si copilul nenascut, pentru a nu-i rapi din atentia propriului sot. O epoca minunata, costume superbe, peisaje splendide.
Iubesc felul de a fi al femeilor din acea perioada - adevarate doamne, imbracate mereu in rochii superbe, mereu coafate si dolled up, cu manusi si palarii minunate si mansoane, adevarate icons de feminitate. Femei puternice, carora nu le este teama sa iubeasca si nu li se pare demodat sa fie mame si gospodine.
Barbatii sunt si ei la fel de prezentabili, mereu in costum si palarie, respectabili si protectori fata de femei :-).
Vremurile mi se pare ca erau la fel de complicate ca acum, numai ca valorile erau altele, si poate de aceea pare ca lucrurile se desfasurau mai lent.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu